Iubesc si sunt iubita ...

Mi-e bine cu mine ...

Din ce in ce mai puternica, mai echilibrata si gata sa cuceresc lumea, orice s-ar intampla !

Mi-am adus aminte sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba si sa imi fac curaj sa le schimb pe cele care pot fi schimbate !

Tot ce e pentru mine incepe sa ma gaseasca. Nu am incetat niciodata sa iubesc si sa cred in mine. Ma simt binecuvantata si iubita cu tot ce am primit si continui sa primesc in viata mea !

Noptile si ploile care au curs mi-au aratat cat de minunata si pretioasa sunt, mereu capabila sa infrunt orice cu capul sus si incredere in mine.

Sunt aici, acum, gata sa dau tot ce am mai bun din mine. Ziua de maine incepe chiar acum !

Sunt norocoasa pentru sensibilitatea si inima mea iubitoare, pentru toleranta si echidistanta mea ( de care uneori ma indepartez), pentru toate celelalte comori pe care le am in mine si pe care am invatat sa le recunosc in mine ... sa le iubesc !

Si ... mai cel mai important, ma simt cea mai fericita pentru toti oamenii frumosi pe care ii am in viata mea, care imi dau tot ce au mai bun si mai luminos in ei, pentru toata iubirea imensa pe care mi-o ofera, pentru tot sprijinul si imbratisarile cu care ma coplesesc in fiecare zi !

Sunt cea mai norocoasa de pe pamant, sa iubesc si sa fiu iubita ...!

Si in asta imi sta toata puterea, lumina si speranta.

Primavara din spirit

Cadere libera... spre binele din mine.

Sunt in cadere libera ca o perdea de ploaie pe flori de camp. Am aprins rosul din maci cu sarutul din obraji.

Si am praf de stele printre gene, ca sa-ti citesc in palma visele mele.

Mi-e drag ca-ti sunt draga, te-as musca, sa-ti arat... ca in dragul de tine, nici de mine nu mai pot.

Sunt in mine si-n tine, sunt in strop si in pic
Iubesc viata si pacea, nu ma tem de cumplit.

Sunt a lumii intregi, nu-apartin nimanui
Ia din mine ce-i bine si la suflet sa pui.


Verdele campurilor din mine e nebun. Frumos si nebun. E cald si calm, cu soare si cer albastru cu nori de lapte. E in mine si zambetul, si florile de camp, si soarele... ca atunci cand era furtuna rosie, in primavara din mine.
Zambesc, iert si accept in fiecare zi.

I feel fuckin' good ...

Asta e dimineata de... dupa noaptea dinainte.
Noapte in care am ras mult si nu am fost cuminte


Asta e momentul in care stau trantita-n pat
Gandidndu-ma la nimic, nu vad lucrurile de rahat!

Sunt despletita si goala,
constransa de nimic
Pot fi femeia fatala
Dar de ce sa ma complic ?!

Privesc timpul si spatiul cum se plimba prin mine
Meditez constient , ma simt Zen si mi-e bine

Am zborul la mine ...

Am zborul la mine...

Sunt ceea ce vreau sa fiu si inca ceea ce visez si pot sa fiu. Nu altcineva stie ce vreau, pot sau simt eu, ci numai eu. Simt si presimt. Si stiu. Nu tot, dar cat sa pot dormi in luciditatea mea si cat sa ma intreb ceva cand pot sa cad pe ganduri.

Drama din gandirea mea exista pe cata luciditate ingandui cat pentru a nu fi fericita. Amestec din cand in cand laptele cu cafeaua, pentru ca altfel nu as bea cafea. Si exercitiul meu care imi aduce glorie, mai mult decat orice, este sa fiu o fericita lucida, iar din toata drama sa ramana numai luciditatea fericirii mele.

Totul sau nimic. Fara concesii si suferinta, fara a calca pe inima, pe crezuri, statornicie sufleteasca, integritate. De ajuns. Am zborul la mine ... Afara din suflet, cu tot ce doare si macina, afara cu tot ce-i putrezit si tot ce-i indoiala si renuntare. Am tot ce imi trebuie sa imi flutur parul in vant si sa zambesc onest, fara teama.

Nimeni nu ma poate ingenunchea, atata timp cat stiu cine sunt. Si chiar daca am uitat, am reusit sa imi aduc aminte si sa renasc in mine tot ceea ce ma defineste, fara rusine si frustrare. Au trecut multe nopti, in care a plouat si in care intunericul m-a durut si m-a strans, in care nu am dormit, ci am suspinat, iar tradarea si minciuna mi-au fost Iad mai mult decat orice.

Iar tacerea nu a fost doar un raspuns, ci mii de raspunsuri pe care mi le imaginam si care sapau in mine. Pana cand toate ploile care au curs, mi-au aratat tot ce sunt si eu uitasem ca sunt. Acum stiu... din nou.

Acum am puterea sa spun ceea ce vreau si sa risc totul, fara sa risc nimic, de fapt. Ochii mei privesc printre pleoape intredeschise, soarele si au lacrimi doar de prea multa lumina.
Picioarele mele danseaza doar pe muzica pe care o cant eu, balet clasic, dans contemporan, cu tot cu improvizatii si tot ce imi trece prin cap.
Sa fie clar: “ Pe aici nu se trece !!!” De ajuns.


Pot sa fac orice, dar in felul meu. Nu o sa pierd niciodata nimic, intr-un fel sau altul, o sa am intotdeauna ceea ce imi doresc. Am in sufletul meu o binecuvantare prea sfanta pentru a fi sclava unei temnite nedrepte. Iar de fiecare data cand bocancii grei m-au calcat, nu m-au murdarit, doar m-a durut. Capul meu era plecat ca sa vada pasii corpului. Spiritul a fost drept si iertator, atat cat Dumnezeu mi-a ingaduit sa imi vad greselile si sa ma miluiasca.

Am bratele deschise si sufletul liber, pot sa privesc orice abis fara sa ma pierd in el si fara sa ma simt vinovata. Pot sa alerg in sufletul meu fara teama. Nu am temnite, monstri sau nelinisti cerebrale. Am sufletul meu, cu tot ce are in el, am noptile in care visez, am cearceafuri care miros a somn in fiecare dimineata... Iar somnul meu nu naste monstri, ci doar cai liberi, de neingenuncheat..

Am inima mea, cu tot ce are in ea, am saruturi care imi alearga buzele si pe care le strivesc in atingerea degetului aratator ...si le spun sa taca.


Am tot ce am avut inainte si tot ce nu am avut vreodata. Pot sa ma inalt oricand imi doresc pentru ca am perechea mea de aripi, pe care nimeni nu mi-o poate lua vreodata.

Ma am pe mine.

Din lumina...

Cand sensibilitatea intalneste puterea interioara, se naste vulcanul. Sensibilitatea si puterea. Suficient de contradictorii incat sa nasca o explozie, iar eruptiile sunt mereu neasteptate si produc schimbari majore. Impactul asupra celor din jur se reduce chiar la un magnetism aproape inexplicabil. Atractia fata de vulcan este necontrolabila si invaluita in misticism si minunatie. Incepi sa il iubesti desi ti-e teama de el si de eruptiile lui..pana cand realizezi ca iubesti pana si ceea ce te facea sa te temi. Te subjuga (are cu ce). Iar asta te excita si te suscita, iti place ca te provoaca la maxim, dar nu vrei sa te lasi dominat total. Tocmai de asta te revolti si ai crize ale unui orgoliu disperat, tahicardic. Si uite asa, dezbraci azi un umar, maine un picior, din cel care in fata ta sta imbracat pana in gat ,dar caruia tu i-ai ajuns deja cu mana in chiloti, desi nici nu l-ai atins. Azi ii dai o palma, maine un topor, il incarci cu tot ce vrei si el nu vrea, il dezonorezi de tot numele pe care il are, il slutesti pt ca doar asa poti sa iti manifesti nemultumirea. Ca doar vrei sa domini un vulcan..., unul pe care nu il intelegi, nu il cunosti si nu ai nicio intentie sa incerci sa faci asta. Proiectezi niste mesaje si o imagine incompatibila cu el si i-o lipesti pe frunte pt ca asa vrei tu, iar frustrarea ta e atat de mare incat desi vezi ca persisti in imbecilitate continui sa spui lucid ca nu poti altfel. Imbecil azi, imbecil maine, infatuat din ce in ce mai mult-nu se stie de ce, existenta iti devine un deseu plutitor care miroase mai rau decat un sconcs. Nu ai invatat inca sa respecti si sa apreciezi ceea ce ti se ofera, cu atat mai mult atunci cand tu arati ca nu ai merita nici macar o ceapa degerata. Elucubrezi in virtutea inertiei fara frana sau motor, ca pana si o masina se strica. Si vrei sa fii acceptat, respectat, iubit, inteles, asteptat, tolerat, scuzat... pur si simplu. Ignorant azi, ignorant maine, nici nu pricepi complexitatea vulcanului din fata ta si disonanta pe care o creezi constant din prostie. Si, deci, sufoci o dezvoltare atat de complexa si benefica pt ca esti incapabil sa iti recunosti erorile si consecintele lor. De asta nu functioneaza lucrurile nici la nivel macro, pt ca la nivel micro, celula a uitat care e rolul ei: sa fie parte dintr-o fiinta de lumina.
Puterea interioara vine din dorinta de a lupta pt dorintele proprii si din lupta perpetua cu un context infam sau cu energii negative. Energiile negative, in fond, nu sunt decat reflexii neverosimile ale energiilor pozitive, care inevitabil vor fi absorbite apoteotic in Final. Marele echilibru nu presupune Bine si Rau ci doar stare de fapt. Stare de fapt care acum e definita prin opozitie cu Raul, pe care,paradoxal, noi, fiinte de lumina, l-am ales. Raul exista pt ca noi l-am ales si mai exista tocmai pt ca Dumnezeu ne respecta alegerile. Insa faptul ca nu ni le permite la nesfarsit indica tocmai faptul ca noi nu am ales autentic, corect. Din prea multa iubire si respect. Dumnezeu ne-a lasat sa alegem singuri, inzestrandu-ne cu iubirea pe care El insusi o are pt noi. Suntem fiinte de lumina. Fiinte de lumina care au mai stins din lumina din ei si s-au lasat patrunsi de intuneric. A nu respecta si explora ceea ce esti prin definitie, inseamna sa ucizi nu numai ce esti tu, ca individualitate, ci si perspectivele si existenta unui gen. A uita ceea ce esti si a te comporta in opozitie cu ceea ce esti inseamna o moarte, in plan simbolic, si o decadere la fel de dureroasa ca si cea ab initio. Subminarea, sufocarea propriilor calitati si resurse este o mutilare a sufletului, care duce dupa sine, uneori, si la o schimonosire a chipurilor. Ochii care “vad” se uita doar si aduc aminte de oglinda sufletului care s-a ciobit si “oglindeste” fete strambe. Nu incapatanarea si orgoliul ne ajuta sa creem, nu teama ne face sa inaintam, iluzia perfectului si divinizarea materialului ne fac sa ne pierdem sufletul si ,implicit, lumina din el. De ce ne temem sa ne acceptam greselile, sa fim chiar si ridicoli, cand ceea ce nu e ridicol e caduc. Greselile noastre de ce nu au voie sa fie ridicole daca tot le recunoastem ca fiind ale noastre si de ce nu le recunoastem asa cum sunt, daca tot le putem regreta? Daca nu putem fi onesti pana la capat, oare cata voaloare are demersul just de a fi sinceri cu noi insine ? Unii tin sa isi apere greselile, nestiind ca astfel nu se apara pe ei si nestiind ca abandonandu-se faptului ca au gresit, traiesc in acceptare cu ei insisi si sunt liberi fara a fi nevoiti sa justifice ceva. Iubirea si recunostinta sunt cele mai mari sentimente de care omul chiar este capabil. Este mai simplu decat facem noi sa fie: “Te iubesc” si “Multumesc” sunt vibratii, manifestari, sentimente care ne imbogatesc si ne apropie de Dumnezeu. “Iarta-ma”este eliberarea catre adevar si acceptare, ceea ce cerem si oferim, ca expresie a unei reciprocitati salvatoare, a unei energii ciclice, care mai devreme sau mai tarziu ne ajunge din urma si ne aduce aminte constant ca traim intr-un Univers in care totul este interconectat. Daca la toate acestea se adauga si “Te rog” atunci se poate accepta faptul ca suntem gata sa plecam capul pt ceva care nu ni se cuvine (iertarea) de la sine, dar pe care o cerem si pt care este necesar sa fim recunoscatori atunci cand o primim. A uita sa respecti Universul din care provii si lumina cu care ai fost inzestrat nu e doar negare, ci si agonia si suferinta propriei persoane. Adica, da ... de asta esti nefericit: pt ca uiti sa fii OM !