Am zborul la mine ...

Am zborul la mine...

Sunt ceea ce vreau sa fiu si inca ceea ce visez si pot sa fiu. Nu altcineva stie ce vreau, pot sau simt eu, ci numai eu. Simt si presimt. Si stiu. Nu tot, dar cat sa pot dormi in luciditatea mea si cat sa ma intreb ceva cand pot sa cad pe ganduri.

Drama din gandirea mea exista pe cata luciditate ingandui cat pentru a nu fi fericita. Amestec din cand in cand laptele cu cafeaua, pentru ca altfel nu as bea cafea. Si exercitiul meu care imi aduce glorie, mai mult decat orice, este sa fiu o fericita lucida, iar din toata drama sa ramana numai luciditatea fericirii mele.

Totul sau nimic. Fara concesii si suferinta, fara a calca pe inima, pe crezuri, statornicie sufleteasca, integritate. De ajuns. Am zborul la mine ... Afara din suflet, cu tot ce doare si macina, afara cu tot ce-i putrezit si tot ce-i indoiala si renuntare. Am tot ce imi trebuie sa imi flutur parul in vant si sa zambesc onest, fara teama.

Nimeni nu ma poate ingenunchea, atata timp cat stiu cine sunt. Si chiar daca am uitat, am reusit sa imi aduc aminte si sa renasc in mine tot ceea ce ma defineste, fara rusine si frustrare. Au trecut multe nopti, in care a plouat si in care intunericul m-a durut si m-a strans, in care nu am dormit, ci am suspinat, iar tradarea si minciuna mi-au fost Iad mai mult decat orice.

Iar tacerea nu a fost doar un raspuns, ci mii de raspunsuri pe care mi le imaginam si care sapau in mine. Pana cand toate ploile care au curs, mi-au aratat tot ce sunt si eu uitasem ca sunt. Acum stiu... din nou.

Acum am puterea sa spun ceea ce vreau si sa risc totul, fara sa risc nimic, de fapt. Ochii mei privesc printre pleoape intredeschise, soarele si au lacrimi doar de prea multa lumina.
Picioarele mele danseaza doar pe muzica pe care o cant eu, balet clasic, dans contemporan, cu tot cu improvizatii si tot ce imi trece prin cap.
Sa fie clar: “ Pe aici nu se trece !!!” De ajuns.


Pot sa fac orice, dar in felul meu. Nu o sa pierd niciodata nimic, intr-un fel sau altul, o sa am intotdeauna ceea ce imi doresc. Am in sufletul meu o binecuvantare prea sfanta pentru a fi sclava unei temnite nedrepte. Iar de fiecare data cand bocancii grei m-au calcat, nu m-au murdarit, doar m-a durut. Capul meu era plecat ca sa vada pasii corpului. Spiritul a fost drept si iertator, atat cat Dumnezeu mi-a ingaduit sa imi vad greselile si sa ma miluiasca.

Am bratele deschise si sufletul liber, pot sa privesc orice abis fara sa ma pierd in el si fara sa ma simt vinovata. Pot sa alerg in sufletul meu fara teama. Nu am temnite, monstri sau nelinisti cerebrale. Am sufletul meu, cu tot ce are in el, am noptile in care visez, am cearceafuri care miros a somn in fiecare dimineata... Iar somnul meu nu naste monstri, ci doar cai liberi, de neingenuncheat..

Am inima mea, cu tot ce are in ea, am saruturi care imi alearga buzele si pe care le strivesc in atingerea degetului aratator ...si le spun sa taca.


Am tot ce am avut inainte si tot ce nu am avut vreodata. Pot sa ma inalt oricand imi doresc pentru ca am perechea mea de aripi, pe care nimeni nu mi-o poate lua vreodata.

Ma am pe mine.